Ministra Sănătăţii, despre pensiile uriaşe pe care le primesc unii: Pensia mamei mele este de 1604 lei, cu 44 ani de stagiu pedagogic. În pielea ei mai sunt şi alţii
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ministra Sănătăţii, despre pensiile uriaşe pe care le primesc unii: Pensia mamei mele este de 1604 lei, cu 44 ani de stagiu pedagogic. În pielea ei mai sunt şi alţii

Ministra Sănătăţii, Ala Nemerenco, se arată indignată de unele pensii de zeci şi sute de mii de lei pe care le primesc unii din R. Moldova, în contextul în care unele persoane care au zeci de ani de stagiu în pedagogie, spre exemplu, primesc pensii de circa 1000 sau 2000 de lei. Într-o astfel de situaţie este şi mama Alei Nemerenco.

„Pensia mamei mele după toate recalculările, vrăjelile şi bolboroselile reformatoare a tuturor fostelor guvernări asupra ei, este astăzi egală cu 1604 lei şi câţiva bănuţi sau 2,6 euro pe zi! (şi asta cu 44 ani de stagiu pedagogic în care a contrbuit la educaţia multor Oameni). E cu 38 lei mai mare decât coşul minim de consum calculat şi ăsta de nu ştiu care marţieni. La vârsta ei înaintată, ţintuită la pat şi cu necesităţi în multe îngrijiri, ar fi murit demult de foame şi frig, dacă ar fi mizat pe cei doar 2,6 euro năstruşnici pe zi şi nu m-ar fi avut pe mine.

În pielea ei mai sunt şi alţii, inclusiv cei cu pensia minimă pentru limita de vârstă egală cu 1079,33 lei, cei care nu au putut din diferite motive să-şi argumenteze macar 15 ani de cotizare şi se descurcă cu alocaţia socială de 215 lei şi cei care şi-au adunat cumva 15 ani şi pot primi 539,7 lei.

Pe cel cu cea mai mare pensie din RMoldova - 224 197,15 lei (două sute douăzeci şi patru de mii 197 de lei şi 15 bani) îl cam bate vânt rece de pensia celor de mai sus. El primeşte cât 1000 pensionari ce benficiază de o alocaţie socială de stat egală cu 7 lei în zi. Şi nu este singurul. Cum se formează pensia procurorilor şi judecătorilor este un alt subiect interesant. Iată-aşa au fost create lumi paralele. Lumea lor şi lumea noastră.

Subiectul pensiilor şi salarizării personalului din sistem (social şi medical) e cel mai dureros. De aia am început de aici”, a scris ministra pe pagina sa de Facebook. 

Amintim că deputatul Iurie Reniţă a publicat un tabel cu informaţii privind numărul şi categoriile beneficiarilor de pensii de la 20.000 până la 100.000 de lei lunar şi mai mult. „Este incredibil cum în cea mai săracă ţară din Europa este posibil să primeşti o pensie uriaşă pentru realităţile noastre”, scrie deputatul.


Cea mai mare pensie lunară din R. Moldova depăşeşte 220.000 de lei! Cine o primeşte

Similare
RECOMANDĂRI