Eda Marcus, prezentatoarea Festivalului Cerbul de Aur: „Este momentul meu de maximă glorie!”
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Eda Marcus, prezentatoarea Festivalului Cerbul de Aur: „Este momentul meu de maximă glorie!”

În luna august, vedeta TVR îşi va aniversa ziua de naştere pe scena Festivalului Cerbul de Aur 2019. Despre şansa de a prezenta un eveniment atât de important, experienţa pe care o are în televiziune şi vedetele mari pe care le-a cunoscut, Eda Marcus a vorbit pe larg într-un interviu.

Pentru prezentatoarea Eda Marcus, Televiziunea Română înseamnă acasă. Primii paşi i-a făcut la TVR alături de mama sa, care lucra în televiziune. Era copil şi a rămas fascinată de această lume. A început să lucreze de la 19 ani şi spune cu mândrie că a parcurs toate etapele: de la omul bun la toate în colectivul unei emisiuni, până la muncă de prezentator şi realizator, aşa cum o vedem în Telejurnalul matinal, de la TVR 1. Cel mai mare vis i se va împlini în luna august, când, deşi va fi ziua sa de naştere, Eda spune că nu se gândeşte la petrecere pentru că va fi pe ultima sută de metri cu pregătirile la Cerbul de Aur.

-De 25 de ani visezi să prezinţi „Cerbul de Aur”. Cum a început pasiunea pentru festival de la Braşov?

-M-am născut şi am crescut cu Cerbul de Aur pentru că mama mea a lucrat pe parcursul carierei sale la foarte multe festivaluri, în mod special la Cerb. Am prins toate ediţiile de la Braşov, fiind alături de ea, jucându-mă pe scenă, prin culise, printre cei mai mari artişti care au venit la festival, printre oameni de televiziune de mare valoare. Şi aşa am înţeles ce înseamnă acest eveniment, din toate unghiurile posibile. Am fost cucerită pe viaţă de atmosfera unică, de emoţiile puternice pe care le trăiam alături de concurenţi, de tensiunea aceea de ,,direct” şi de amploarea fenomenului.
 

-Cum au reacţionat cei dragi când le-ai spus că anul acesta vei prezenta Cerbul de Aur? Cine s-a bucurat cel mai mult?

-Pentru că nimeni nu se aştepta, bucuria a fost mult mai intensă. Cred că încântarea lor a fost la fel de mare ca a mea. Ştiau cât de mult îmi doream o astfel de provocare. Sunt convinsă că toată familia a fost extrem de fericită la aflarea veştii.


-Am înţeles că îţi vei aniversa ziua de naştere chiar în perioada festivalului. Te gândeşti şi la o mică petrecere alături de colegi? Se vor află prietenii şi familia alături de tine?

-Voi împlini 37 de ani pe 20 august, chiar în săptămâna cea mare, a pregătirilor. Nu mă gândesc la petrecere pentru că mă voi concentra pe ceea ce voi avea de făcut. Când sunt preocupată de ceva nu îmi stă mintea la distracţie, însă voi fi înconjurată de oamenii dragi, fetiţa mea, parinţii şi colegi frumoşi iar acest aspect mă împlineşte pe deplin.


-Povesteai că ţi-ai petrecut copilăria la TVR, unde mama ta, Nicoleta Păun, era unul dintre realizatorii apreciaţi. Ce sfat ţi-a dat când i-ai spus că ţi-ai ales o carieră în televiziune?

-Că nu voi reuşi niciodată să realizez ceva, dacă nu iubesc această meserie suficient şi dacă nu voi munci pe măsură. Ea a fost un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă nu a fost ,,vizibila” pe micul ecran. În schimb, eu mi-am dorit fix acestă zonă pe care ea nu a îmbrăţişat-o. Mama a fost cel mai aspru critic al meu dar şi cel mai sincer şi obiectiv privitor. Şi asta mi-a prins extrem de bine. Nu am primit niciodată laude nemeritate şi chiar şi atunci când făceam o treabă bună, nu primeam toate confirmările pe care mi le-aş fi dorit din partea ei.


-Ce amintiri te leagă de perioadă copilăriei în TVR. Ce vedete ai cunoscut?

-Am trăit multe în lumea acesta fascinantă. Şi am atâtea amintiri care pornesc din copilărie şi ajung până în punctul în care am devenit şi eu om de televiziune ,,cu acte”. Am avut oportunitatea de a creşte printre vedete, artişti mari din toate domeniile, din ţară dar şi din străinătate. Sunt mândră că am avut ocazia pe parcursul carierei mele în televiziune, să intervievez câţiva oameni importanţi. Am cunoscut prin intermediul emisiunilor la care am lucrat, de la oameni politici marcanţi până la artişti mari ai scenei muzicale sau teatrale. La Cerb am avut ocazia să-i văd în carne şi oase pe Joe Cocker, Kylie Minogue, Ricki Martin, Christina Aguilera, Ray Charles şi mulţi alţii. Şi îmi aduc aminte că tot la Cerb, copil fiind, găsisem în spatele scenei un apărat prin care se ţinea legătură cu regizorul din Carul de transmisiune, iar eu mă prinsesem că dacă era apăsat, se auzea în cabina acestuia. Şi îl apăsam ca să cânt porţiuni din melodiile interpretate la repetiţii de concurenţi. La un moment dat, din apărat se aude vocea regizorului: ,,Va rugăm să încetaţi!”. Aşa că...am amintiri legate şi de mici năzdrăvănii pe care le făceam.

-Povesteai că ai urmărit în fiecare an Cerbul de Aur şi chiar ai fost redactor la acest festival…

-Au fost multe momente pe care le-am trăit din perspective diferite, prin ochii de copil şi apoi prin cei ai omului de televiziune. Dar un anume moment m-a marcat cu adevărat. Îmi aduc aduc aminte cu multă emoţie de momentul în care Cerbul de Aur era câştigat de Monica Anghel, în anul 1996, iar eu, în vârstă de 14 ani, eram în public. Eram atât de emoţionată şi plângeam de fericire, gândindu-mă timid la ideea că poate cândva, când voi creşte mare şi poate voi avea ocazia să fiu şi eu parte din ceea ce înseamnă Cerbul de Aur. Şi dorinţa mi s-a împlinit.


-Ştiu că fiica ta are doar câţiva ani. Va veni şi ea la Braşov? Cum reacţionează când te vede la televizor?

Da, Aria, fetiţă mea de 4 ani, va fi acolo cu mine. Şi pentru că voi fi ocupată, îi voi avea alături şi pe părinţii mei care vor avea grijă de ea. Este foarte amuzant cum reacţionează pentru că a avut ocazia să mă vadă zilnic la jurnalul de sport şi i se pare ceva firesc. Nu e impresionată în nici un fel de apariţiile mele :))


-Vei prezenta festivalul alături de Elvin Dandel. Aţi avut ocazia să va mai întâlniţi?

-Am avut ocazia să îl cunosc cu ani în urmă, când mi-a fost invitat într-o emisiune, alături de tatăl s[u. Şi l-am tot la Cerb l-am văzut când eram copil. Însă sunt sigură că nu îşi mai aminteşte. Poate îmi face o surpriză :) şi îşi va aminti.


-Ai început să te gândeşti la toaletele pentru serile festivalului?

-Da! Mă gândesc într-una la acest aspect. Vreau să strălucesc la propriu. Este momentul meu de maximă glorie şi îmi doresc să se reflecte şi în acest mod. Şi am încredere în echipă desemnată pentru acest capitol că vor face tot posibilul să mă pună în valoare.


-Ce dorinţă îţi vei pune la Cerbul de Aur 2019?

-Să îi am pe cei dragi alături de mine şi să iasă totul aşa cum îmi doresc!

***

A 19-a ediţie a Festivalului va avea loc în perioada 22 – 25 august, în Braşov, şi va aduce pe scena din Piaţa Sfatului mari artişti ai muzicii din România şi din străinătate, primele nume anunţate de organizatori fiind Ştefan Bănică jr. şi Irina Rimes. Urmează şi alte surprize!  Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finalişti ai concursului internaţional de interpretare vor cânta pentru premii de peste 55 de mii de euro.

Pentru concurenţii din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente. Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.    

Biletele pentru Festivalul Concurs Cerbul de Aur 2019 au fost puse în vânzare. Pentru cele patru zile ale Festivalului, organizatorii pun la dispoziţie mai multe categorii de bilete cu preţuri pornind de la 70 de lei. Acestea sunt disponibile pe Eventim.ro, UPC.ro şi în reţeaua magazinelor partenere: Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Diverta şi Humanitas. De asemenea, biletele se pot cumpăra şi de la casele de bilete Eventim din Cluj - în cadrul Iulius Mall şi din Bucureşti - în cadrul Cinema PRO. Biletele pot fi achiziţionate cu opţiunea de livrare prin curier, ridicare de la casa de bilete, print-at-home (în format pdf) sau în format e-ticket (bilet direct pe telefonul mobil) cu cost 0.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română. 
Toate informaţiile sunt disponibile pe site-ul oficial cerbuldeaur.ro.

Similare
RECOMANDĂRI